In atentia parintilor 2022-2023

2022-2023

În atenția părinților !

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 și care nu au frecventat grădinița ori s-au întors din străinătate, depun prin e-mail sau prin poștă la CJRAE Bacău cererea-tip în care solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a acestuia, prevăzută în Anexa 2 la Metodologia de înscrierea copiilor în învățământul primar (Metodologie).

Perioada de desfășurare a activității de evaluare a dezvoltării copiilor efectuată de către CJRAE Bacău este 30 martie – 8 aprilie 2022.

Centrele de evaluare a dezvoltării copilului sunt organizate de către CJRAE Bacău în următoarele instituții de învățământ (Lista centrelor de evaluare a dezvoltarii).

Activitatea în cadrul Centrelor de evaluare a dezvoltării copilului organizate de CJRAE Bacău va fi rezlizată în intervalul 10.00 – 18.00, pe baza unei programări telefonice la instituțiile de învățământ unde există centrele de evaluare a dezvoltării, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat în funcție de solicitări.

Rezultatul evaluării dezvoltării copilului (înscriere în clasa pregătitoare / grupa mare, după caz) este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui / tutorelui legal /reprezentantului legal care a solicitat evlauarea.

Politica pentru cookie

Politica pentru cookie

Începând cu intrarea în vigoare a Regulamentului European 2016/679 privind protecția și prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (GDPR), vizitatorii site-urilor web au dreptul să fie informați în mod specific și la zi despre toate datele care sunt colectate despre ei, scopul colectării ca și despre unde și cui sunt transmise aceste date. 
Pentru a asigura buna funcționare a paginii de internet comunaghimes-faget.ro, se folosesc cookie-uri proprii si de la terti pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia.

Ce este un cookie?
Cookie-urile reprezintă o cantitate mică de date ce este transmisă între un expeditor și un destinatar. Un cookie este creat și interpretat de către expeditor, în timp ce destinatarul doar îl păstrează și îl trimite înapoi dacă expeditorul o cere.
Atunci când navigați pe internet, expeditorul este serverul care găzduiește un site web și destinatarul este navigatorul de internet (browser-ul) al utilizatorului care vizitează acel site. Scopul lor este de a identifica utilizatorul, de a verifica activitatea lui din trecut pe acel site și de a oferi conținut specific bazându-se pe aceste date.
Când un utilizator vizitează un site pentru prima dată, serverul stochează un anumit cookie în navigatorul de internet (browser-ul) al acestuia. La toate vizitele succesive acestei prime vizite, serverul își va cere cookie-ul pentru a-l citi și a încărca o anumită configurație a site-ului web care să fie cea mai potrivită pentru acel utilizator. Puteți vedea cookie-urile ca pe o etichetă pe care serverele le aplică fiecărui utilizator, citindu-le apoi pentru a identifica utilizatorii.
Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisă de către un web-server unui browser (ex. Internet Explorer, Chrome) și este complet ”pasiv” (nu conține programe software, viruși sau spyware și nu poate accesa informațiile de pe hard driver-ul utilizatorului).

Ce tipuri de cookie-uri folosim?
La acesarea site-ului comunaghimes-faget.ro sunt utilizate mai multe tipuri de cookie-uri cookies first party și de terțe părți (cookies third party) pentru a permite funcționarea site-ului, pentru a colecta informații utile despre vizitatori și pentru a vă oferi o experiență cât mai bună în utilizarea site-ului nostru. Aceste fișiere fac posibilă recunoașterea terminalului și prezentarea conținutului într-un mod relevant, adaptat preferințelor utilizatorului, excluzând identificarea personală a utilizatorului. Prin accesarea site-ului vă exprimați acordul cu privire la utilizarea acestor tipuri de cookie-uri și nu vă cerem consimțământul de a le introduce în dispozitivul dvs. Pentru toate celelalte tipuri de cookie-uri avem nevoie de permisiunea dvs.

Care sunt avantajele cookie-urilor?
Cookie-urile reprezintă punctul central al funcţionării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experienţe de navigare prietenoase şi adaptată preferinţelor şi intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele website-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamna că utilizatorul nu va mai primi publicitate online - ci doar că aceasta nu va mai putea ţine cont de preferinţele şi interesele utilizatorului, evidenţiate prin comportamentul de navigare.
Cookie-urile asigură utilizatorilor o experienţă plăcută de navigare şi susţin eforturile multor website-uri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorilor: ex - preferinţele în materie de confidenţialitate online, opţiunile privind limba site-ului, coşuri de cumpărături sau publicitate relevantă.

Conțin cookie-urile date cu caracter personal?
Cookie-urile nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator și sunt criptate într-un mod care face imposibil accesul persoanelor neautorizate la ele.

Securitate și confidențialitate
Cookie-urile NU sunt viruşi! Ele folosesc formate tip plain text. Nu sunt alcătuite din bucăţi de cod, aşa că nu pot fi executate, nici nu pot rula în mod automat. În consecinţă, nu se pot duplica sau replica pe alte reţele pentru a rula din nou. Deoarece nu pot îndeplini aceste funcţii, nu pot fi considerate viruşi. Cookie-urile pot fi, totuşi, folosite pentru scopuri negative. Deoarece stochează informaţii despre preferinţele şi istoricul de navigare al utilizatorilor, atât pe un anume website cât şi pe alte website-uri, cookie-urile pot fi folosite ca o formă de Spyware. Multe produse anti-spyware sunt conştiente de acest fapt şi, în mod constant, marchează cookie-urile pentru a fi şterse, în cadrul procedurilor de ştergere/scanare anti-virus/anti-spyware. În general, browserele au integrate reglaje de confidenţialitate, care furnizează diferite nivele de acceptare a cookie-urilor, perioada de valabilitate şi ştergere automată după ce utilizatorul a vizitat un anumit site.

Ștergerea/dezactivarea cookie-urilor
În general, o aplicație folosită pentru accesarea paginilor web permite salvarea cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel încât administrarea automată a cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (borwser-ului web). Limitarea folosirii cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.
Următoarele referințe vă vor duce la acele informații, în raport de cele mai comune browsere utilizate:
Firefox, Chrome, Safari, Edge, Opera.
Date solicitate prin formularul de contact
Când trimiteți o solicitare prin intermediul site-ului nostru, vă solicităm numele și prenumele dvs., numărul de telefon și adresa de e-mail.
Utilizăm aceste informații pentru a răspunde cererii dvs., inclusiv furnizarea de informații despre produsele și serviciile noastre. Putem să vă trimitem un e-mail de mai multe ori după ce ați făcut o solicitare, pentru a ne asigura că am răspuns la întrebarea dvs. și pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor noștri.
Nu folosim informațiile furnizate de dvs. pentru a lua decizii automate care ar putea să vă afecteze.
Menținem e-mailurile venite din solicitări timp de doi ani, după care sunt arhivate în siguranță și păstrate timp de trei ani, când le ștergem. Înregistrările de tip CRM sunt păstrate timp de trei ani de la ultimul contact cu dvs.
De asemenea, înregistrăm adresa IP, navigatorul de internet, locația, paginile web accesate pe site-ul nostru. Informațiile dvs. sunt stocate pe site-ul nostru și pe serverul nostru cloud, ambele cu sediul în cadrul Uniunii Europene.

Actualizări la această politică de utilizare a cookie-urilor
Revizuim regulat și, dacă este cazul, actualizăm această politică de utilizare a cookie-urilor atunci când intervin modificări legislative sau interne. Încurajăm vizitatorii să verifice această pagină periodic pentru a fi informați despre ultimele noutăți referitoare la practicile noastre de confidențialitate.

Politica de confidentialitate

Politica de confidentialitate

      Vă mulțumim pentru interesul acordat instituției noastre. Prin prezenta politică de confidențialitate vă aducem la cunoștință aspecte cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal de către instituția noastră, precum și drepturile de care beneficiați conform Regulamentului (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (“GDPR”) și legislația națională în vigoare.
     Tratăm cu seriozitate confidențialitatea și nu vindem niciodată liste sau adrese de e-mail. Fiind pe deplin conștienți de faptul că informațiile personale vă aparțin, facem tot posibilul să le stocăm în siguranță și să le prelucrăm cu atenție.
       Această Politică de confidențialitate nu acoperă aplicațiile și site-urile altor terți la care puteți ajunge prin accesarea link-urilor de pe site-ul nostru. Acest lucru excedează controlului nostru. Vă încurajăm să examinați Politica de confidențialitate de pe orice site și/sau aplicație înainte de a furniza date personale.
      În colectarea acestor informații, noi acționăm în calitate de operator și, prin lege, suntem obligați să vă furnizăm informații despre noi, despre motivul și modul în care folosim datele dvs. și despre drepturile pe care le aveti asupra datelor ce vă aparțin.
      Scoala Gimnaziala Palanca este responsabilă de prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal pe care le colectăm direct de la dvs. sau din alte surse. Potrivit legislației, insituția noastră, este operator de date cu caracter personal. Pentru ca datele dvs. să fie prelucrate în siguranță, am depus toate eforturile să implementăm măsuri rezonabile pentru a proteja informațiile dvs. personale.
Potrivit legislației, dvs., persoană fizică beneficiară a serviciilor noastre, reprezentant ori persoană de contact a unei companii sau persoană aflată într-o relație de orice fel cu instituția noastră, sunteți „persoană vizată”, adică persoană fizică identificată sau identificabilă. Pentru a fi complet transparenți în privința prelucrării de date și pentru a vă permite să vă exercitați cu ușurință, în orice moment, drepturile, am implementat măsuri pentru a facilita comunicarea dintre noi, operatorul de date și dvs., ca persoană vizată.
Protecția datelor dvs. personale este foarte importantă pentru noi. De aceea, respectăm legislația europeană și națională privind protecția datelor cu caracter personal, în special Regulamentul (EU) 679/2016, cunoscut și sub denumirea de GDPR și următoarele principii:
- Legalitate, echitate și transparență
Prelucrăm datele dvs. legal și corect. Suntem întotdeauna transparenți în privința informațiilor pe care le utilizăm, iar dvs. sunteți informat corespunzător.
- Controlul vă aparține
În limitele legii, vă oferim posibilitatea de examina, modifica, șterge datele personale pe care le-ați împărtășit cu noi și de vă exercita celelalte drepturi.
- Integritatea datelor și limitarea scopului
Utilizăm datele numai în scopurile descrise la momentul colectării sau în noi scopuri compatibile cu cele inițiale. În toate cazurile, scopurile noastre sunt compatibile cu legislația. Luăm măsuri rezonabile pentru a ne asigura că datele personale sunt corecte, complete și actualizate.
- Securitate
Am implementat măsuri rezonabile de securitate și criptare, astfel încât să vă protejăm cât mai bine informațiile. Cu toate acestea, rețineți faptul că niciun site web, nicio aplicație și nicio conexiune la internet nu este complet sigură.

Politică de confidențialitate se poate schimba în orice moment. Toate actualizările și modificările prezentei Politici sunt valabile imediat după notificare, pe care o vom realiza prin afișare pe site.
Atunci când navigați pe site-ul nostru, când ne transmiteți o solicitare pe e-mail, prin formularul de contact sau pe orice alt canal de comunicare, ne veți comunica următoarele date personale, pe care le colectăm direct de la dvs. sau din alte surse, cum ar fi: - Numele și prenumele; Adresa de e-mail; Numărul de telefon; Adresa de domiciliu;
Este posibil să colectăm date prin module cookie sau alte tehnologii similare, precum:
- Adresa IP
- Navigatorul de internet
- Locația
- Paginile web pe care le accesați pe site-ul nostru
Mai multe informații despre cookie-urile pe care le folosim puteți afla aici.
Când interacționați în orice fel cu noi este posibil să ne dați sau să primim din alte surse informații:
- Prelucrarea este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract între dvs. și noi;
- prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale ce ne revine;
- în vederea protejării intereselor vitale
- pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public
- Prelucrarea este necesară în scopul intereselor noastre legitime sau ale altei părți.
- Pentru a oferi și îmbunătăți serviciile și produsele pe care le oferim;
- Pentru a diagnostica sau a remedia probleme tehnice;
- Pentru a ne apăra împotriva atacurilor cibernetice;
- Pentru crearea și/sau mentenanța conturilor;
- În vederea încheierii sau executării unui contract;
- Pentru a vă răspunde la întrebări și solicitări;
- În scop de marketing, însă doar în situația în care avem consimțământul dvs. prealabil;
- Pentru a ne conforma legislației;
- Pentru constatarea sau revendicarea unui drept în instanță;

Periaoda de stocare a datelor?
Stocăm datele cu caracter personal doar pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor.
După încheierea perioadei, datele cu caracter personal vor fi distruse sau șterse din sistemele informatice sau transformate în date anonime pentru a fi utilizate în scopuri de cercetare științifică, istorică sau statistică.
Reține și faptul că în anumite situații expres reglementate, stocăm datele pe perioada care ne este impusă de lege.
Datele pe care ni le furnizați vor fi prelucrate, în principal, de către personalul nostru cu atribuții în acest sens, însă putem dezvălui datele dvs, respectând legea aplicabilă, și altor instituții, societăți sau altor terți cu care avem încheiate contracte și colaborări. Depunem în permanență eforturi rezonabile pentru a ne asigura că acești terți au implementate măsuri adecvate de protecție și securitate, prin clauze contractuale, astfel încât datele dvs. să fie protejate. Vă vom informa cu privire la identitatea acestor companii înainte de transmitere sau într-un termen rezonabil și ne vom asigura că orice transfer este legitim, având la bază consimțământul dvs. sau alt temei juridic. 
Vom putea furniza informațiile dvs. cu caracter personal și către parchet, poliție, instanțele judecătorești și alte organe abilitate ale statului, în baza și în limitele prevederilor legale și ca urmare a unor cereri expres formulate.
Datele dvs. nu vor fi transmise către o țară terță sau organizație internațională.

Drepturile dvs., conform Regulamentului GDPR, sunt următoarele:

-  Dreptul de retragere a consimțământului – în situația în care vă prelucrăm datele ca urmare a acordului dvs.;

-  Dreptul de a fi informat cu privire la prelucrarea datelor dvs. – veți fi întotdeauna informat corespunzător cu privire la modul în care vă prelucrăm datele;

-  Dreptul de acces asupra datelor – confirmarea/infirmarea faptului că prelucrăm datele dvs. personale și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la informații precum: scopurile prelucrării, categoriile de date personale vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari, acolo unde este posibil - perioada de stocare preconizată. În plus, în cazul în care datele personale nu sunt colectate direct de la dvs., sursa acestor date precum și, acolo unde este cazul, existența unui proces decizional automatizat, incluzand crearea de profiluri;

-  Dreptul de a rectifica datele inexacte sau incomplete – aveți dreptul de a obține de la noi rectificarea datelor inexacte care vă privesc și completarea lor, inclusiv prin furnizarea unei declarații suplimentare;

-  Dreptul de ștergere („dreptul de a fi uitat”) - dacă aceste date nu mai sunt necesare sau dacă vă retrageți consimțământul. Menționăm însă că acest drept nu se aplică în măsura în care prelucrarea este necesară pentru exercitarea dreptului la libera exprimare și informare, pentru respectarea unei obligații legale pe care o avem ori pentru exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;

-  Dreptul la restricționarea prelucrării – în cazul în care persoana vizată contestă exactitatea datelor, dacă prelucrarea este ilegală însă nu doriți ștergerea acestor date și solicitați în schimb restricționarea prelucrării lor, dacă operatorul nu mai are nevoie de aceste date dar dvs. le solicitați pentru contestarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță sau dacă v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă interesele legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate;

-  Dreptul la portabilitatea datelor – aveți dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc, pe care ni le-ați furnizat într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și transmiterea acestor date către un alt operator, dacă acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic;

-  Dreptul de a vă opune prelucrării datelor – atunci când prelucrarea are ca scop marketing-ul direct aveți dreptul de a vă opune în orice moment prelucrării, inclusiv crearea de profiluri ;

-  Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri care produce efecte juridice și care vă privesc sau vă afectează într-o măsură semnificativă. Acest drept nu se aplică în cazul în care prelucrarea este necesară pentru încheierea sau executarea unui contract sau dacă prelucrarea este autorizată de legislația în vigoare;

-  Dreptul de a depune plângere în fața unei Autorități de Supraveghere și dreptul de a vă adresa justiției.

Vă rugăm să rețineți că:
- Vă puteți retrage consimțământul pentru marketing direct în orice moment prin urmarea instrucțiunilor de dezabonare din fiecare e-mail/sms sau alt mesaj electronic.
- Dacă vrei să vă exercitați drepturile, o puteți face prin transmiterea unei cereri scrise, semnate și datate la adresa de e-mail a instituției noastre sau a responsabilului nostru cu protecția datelor.
- Drepturile enumerate mai sus nu sunt absolute. Există excepții, de aceea fiecare cerere primite va fi analizată astfel încât să decidem dacă este întemeiată sau nu. În măsura în care cererea este întemeiată, vă vom facilita exercitarea drepturilor. Dacă cererea este neîntemeiată, o vom respinge, însă vă vom informa asupra motivelor refuzului și asupra drepturilor de a depune o plângere la Autoritatea de Supraveghere.
- Vom încerca să răspundem solicitării în termen de 30 de zile. Cu toate acestea, termenul poate fi prelungit în funcție de diferite aspecte, precum complexitatea cererii, numărul mare de cereri primite sau imposibilitatea de a vă identifica într-un termen util.
- În situația în care nu reușim să vă identificăm, iar dvs. nu ne furnizați informații suplimentare suficiente, nu suntem obligați să dăm curs solicitării.
________________________________________
Dacă aveti întrebări sau nelămuriri cu privire la prelucrarea datelor dvs., pentru exercitarea drepturilor legale în legătură cu datele pe care le deținem sau dacă doriți informații cu privire la modul în care tratăm orice problemă de confidențialitate, ne puteți scrie la adresa noastră de e-mail.

More Articles ...